cand cei care se duc spre Lumina nu ne mai pot rani...si poate..nici iubi...

In vremurile comuniste, mai ales dupa anii 1980, nu multe ne erau "bucuriile"...ni se ingradeau tot mai mult micile si falsele libertati...ne petreceam tot mai mult din timpul liber cu membrii familiei sau prieteni...iar printre cei mai buni prieteni pot pune la loc de "cinste"...Cartea...
Citeam mult .. erau carti bune,  le gaseam destul de usor ...dupa ce ne faceam relatii si pregateam "atentii" doamnelor vanzatoare/responsabile ale librariilor importante din oras...
Le zambeam, le vorbeam frumos si le strecuram cate un pachetel cu cafea/tigari americane sau chiar bani (ce reprezentau un "rest" dupa plata cartilor pe care uitai sa-l mai iei)...in timp ce intrebai de noile aparitii...acele noi aparitii erau niste pachete gata pregatite, ascunse destul de bine sub tejghea si care cuprindeau 2-3 carti foarte bune si 1-2 carti greu vandabile...stiam si acceptam tacit...mergeam acasa cu dorinta "devorarii" ascunsa in spatele unui zambet de multumire...Facusem o buna "afacere"...
Asa, intr-o seara de toamna, am descoperit in pachetul meu o carte care mi-a marcat perioada de inceput a maturitatii, asa cum "La Medelenii" imi marcase copilaria...era "Turnirul" lui George Serban...L-am citit intr-o noapte...l-am recitit apoi, intr-un interval de o luna...am revenit asupra unor pasaje...dorind sa inteleg mai bine mesajul..intamplarea...cat era adevar si cat fictiune...In acea perioada habar nu aveam cine este autorul, nici nu-mi doream sa stiu daca e contemporan, cum arata...unde si daca traieste...ma indragostisem de Stefan, eroul principal si de modul lui de viata...rebel..introverit...plin de dorinta de a darui si totusi zgarcit si sfios...ma fascina...ma ametea...nu puteam sa-l deslusesc firesc...
M-am indragostit de el si l-am iubit...in dorinta mea nubuna de a-l intelege...
Au trecut anii...evenimentele ne-au facut sa ne schimbam viata si prioritatile ...Eram ametiti de adevarata "libertate"...asa cum o vedeam si o credeam noi, atunci..Vroiam sa schimbam lumea, sa fim "o tara ca afara"...ne intalneam in tot felul de ONGuri, de Aliante...stateam de vorba si puneam la cale planuri ...pierdeam nopti si zile...si ne era bine...asa, in postura aceea de pionierii ai noii lumi...niste visatori naivi...dar, ne era bine pentru ca , atunci credeam din tot sufletul in ceea ce faceam si planuiam sa facem...
Ma inscrisesem in Alianta Civica, o asociere a majoritatii intelectuale romanesti din acea vreme...parea ca totul merge bine...spre si mai bine...ne intalneam cu oamenii din diferite localitati...le vorbeam, leexplicam, le raspuneam la intrebari...devenisem niste mici "vedete"...si ne era bine...

(va continua)