cand cei care se duc spre Lumina nu ne mai pot rani...si poate..nici iubi...

In vremurile comuniste, mai ales dupa anii 1980, nu multe ne erau "bucuriile"...ni se ingradeau tot mai mult micile si falsele libertati...ne petreceam tot mai mult din timpul liber cu membrii familiei sau prieteni...iar printre cei mai buni prieteni pot pune la loc de "cinste"...Cartea...
Citeam mult .. erau carti bune,  le gaseam destul de usor ...dupa ce ne faceam relatii si pregateam "atentii" doamnelor vanzatoare/responsabile ale librariilor importante din oras...
Le zambeam, le vorbeam frumos si le strecuram cate un pachetel cu cafea/tigari americane sau chiar bani (ce reprezentau un "rest" dupa plata cartilor pe care uitai sa-l mai iei)...in timp ce intrebai de noile aparitii...acele noi aparitii erau niste pachete gata pregatite, ascunse destul de bine sub tejghea si care cuprindeau 2-3 carti foarte bune si 1-2 carti greu vandabile...stiam si acceptam tacit...mergeam acasa cu dorinta "devorarii" ascunsa in spatele unui zambet de multumire...Facusem o buna "afacere"...
Asa, intr-o seara de toamna, am descoperit in pachetul meu o carte care mi-a marcat perioada de inceput a maturitatii, asa cum "La Medelenii" imi marcase copilaria...era "Turnirul" lui George Serban...L-am citit intr-o noapte...l-am recitit apoi, intr-un interval de o luna...am revenit asupra unor pasaje...dorind sa inteleg mai bine mesajul..intamplarea...cat era adevar si cat fictiune...In acea perioada habar nu aveam cine este autorul, nici nu-mi doream sa stiu daca e contemporan, cum arata...unde si daca traieste...ma indragostisem de Stefan, eroul principal si de modul lui de viata...rebel..introverit...plin de dorinta de a darui si totusi zgarcit si sfios...ma fascina...ma ametea...nu puteam sa-l deslusesc firesc...
M-am indragostit de el si l-am iubit...in dorinta mea nubuna de a-l intelege...
Au trecut anii...evenimentele ne-au facut sa ne schimbam viata si prioritatile ...Eram ametiti de adevarata "libertate"...asa cum o vedeam si o credeam noi, atunci..Vroiam sa schimbam lumea, sa fim "o tara ca afara"...ne intalneam in tot felul de ONGuri, de Aliante...stateam de vorba si puneam la cale planuri ...pierdeam nopti si zile...si ne era bine...asa, in postura aceea de pionierii ai noii lumi...niste visatori naivi...dar, ne era bine pentru ca , atunci credeam din tot sufletul in ceea ce faceam si planuiam sa facem...
Ma inscrisesem in Alianta Civica, o asociere a majoritatii intelectuale romanesti din acea vreme...parea ca totul merge bine...spre si mai bine...ne intalneam cu oamenii din diferite localitati...le vorbeam, leexplicam, le raspuneam la intrebari...devenisem niste mici "vedete"...si ne era bine...

(va continua)

Amintire cu miros de carte...

 Intr-una din zilele acestea imi pierdem timpul printr-un magazin de haine...american...la un moment dat, de nicaieri ..de niciunde, simt miros de carte veche...
Mereu asociez mirosul de carte veche cu emotii pozitive...cu amintiri de familie...cu biblioteca copilariei mele, unde am descoperit lumea...
M-am asezat pe o canapea a magazinului american si m-am lasat dusa de ganduri, amintiri...
Eram la scoala/liceu Dositei Obradovici din Timisoara, unde, dupa orele de clasa si dupa ce serveam masa (impreuna cu profesorii) la cantina/restaurant a scolii, dadeam o tura prin biblioteca liceului, inainte de a merge acasa...
Mereu aveam lecturi suplimentare, mereu trebuia sa ma grabesc sa gasesc cartea indicata de profesor, pentru ca se "epuiza" destul de repede si nu-mi placea deloc sa depind de altii..
Imi amintesc.. acele fise de bibliotecar, cartonate, pe care ne erau scrise numele cu tocul cu penita ...subtire...gros...intr-o caligrafie dantelata...cu rubrica de primit/predat...autor...titlu...
asezate in ordine alfabetica, in cutii din lemn, pe o masuta mica .unde-si petrecea ziua doamna bibliotecara..
Mereu o doamna bibliotecara fara varsta si cu ochelarii pe nas, cu privirea blanda dar atenta la zgomotul din incapere...
Singura care avea voie sa faca zgomot era usa, cu scartait de vioara in doua corzi...de fapt era un scartait in doua etape...unul la deschidere...altul, mai lung si mai incet, la inchidere...
As mai fi ramas in amintire, cufundata in canapeaua magazinului ..dar o angajata a magazinului s-a apropiat de mine si m-a intrebat "R U Ok?" (intr-o "caligrafie" a lumii virtuale)
Si ce era sa-i spun ?! C-am calatorit in timp? ..C-am fost.pe un alt continent ?..intr-o alta tara?...intr-un oras al anilor 1960 ?...in biblioteca unui liceu ce va fi inchis pentru ca nu s-au mai inscris copii ??!!!
Pentru ca nu mai sunt copii care sa mearga la scoala ?!

si inca ma mai mir...

navigand asa, de aiurea, pe paginile netului...dau de un site al reprezentantilor diasporei din America..si curioasa din fire, "scormonesc"...sa vad cine, ce...unde ?...ajung la niste poze facute acestor reprezentanti ai romanilor stabiliti in America , adica si ai mei..si cum imi place sa fiu reprezentata de oameni destepti, educati si frumosi...ma uit la poza cu mult interes...si ma tot uit si ma tot minunez..si ma tot intreb, asa, de-a proasta in sinea mea...cine naiba I-a numit pe acestia reprezentantii nostril ?!!

poveste de vara...sau...cum sa-ti iubesti aproapele

in vara trecuta, intr-o zi ca oricare, ar spune unii, stateam cu nepotii mei in playground-ul de langa casa...aud, la un moment dat, sirenele de la fire truck, police car and ambulance, specifice, in USA, in caz de urgenta...o vecina este luata cu o targa si suita in ambulanta...eram aproape de ea...era o persoana destul de in varsta, nu o cunosteam..cateva secunde privirile noastre s-au intalnit...avea o tristete in ochi si o disperare pe care nu o mai intalnisem pana atunci la nimeni (aveam s-o descopar la mine, dupa nici 6 luni de la aceasta intamplare, cand am avut un accident de masina)...am simtit nevoia sa-i arat un semn de dragoste, de solidaritate, de "ceva" care sa-i mangaie un pic sufletul...m-am apropiat putin, i-am facut semn cu mana si am zambit incurajator...mi-a raspuns facand si ea un mic semn cu mana...usile s-au inchis si in zgomotul infernal de sirena, ambulanta a disparut in trafic...

dupa un an

in seara asta stateam in acelasi loc de joaca cu nepotii mei , ii urmaream si ma bucuram de bucuria lor...aud la un moment dat o voce timida in spatele meu "Hi" ...ma intorc si vad o doamna destul de in varsta care-si facea plimbarea de seara in baston..."Hi" raspund eu ...iar ea imi spune:
- acum un an,  am facut stroke (accident vascular cerebral) si a venit ambulanta sa ma duca la spital si inainte de a pleca o doamna s-a apropiat de mine, mi-a facut cu mana si mi-a zambit incurajator...nu voi uita niciodata acel zambet si acele momente, a contat foarte mult pentru mine...iti multumesc, de mult vroiam sa te intalnesc si sa-ti spun "MULTUMESC".

in timp ce-si depana amintirea, vedeam cu ochii mintii acea scena..i-am multumit si eu, m-am bucurat s-o revad ca este bine si i-am urat multa sanatate...
dupa ce s-a indepartat mi-am amintit ca, doar dupa 6 luni de la "intamplarea" ei, am avut un accident de masina...si cum eram eu intinsa pe sosea,tipand si urland de durere,  cu sangele siroindu-mi pe fatza, cu piciorul si coastele toate rupte, o doamna, care s-a prezentat Michelle, mi-a luat mana, mi-a zambit si m-a incurajat permanent tinandu-ma constienta pana a sosit ambulanta si medicii...a venit dupa cateva zile la mine la spital cu flori si ciocolata...i-am multumit atunci pentru tot ce a facut pentru mine, dar...parca simt acum ca nu a fost de ajuns ...mai vreau sa-i mai multumesc o data...maine am s-o caut ...eu cred ca asta inseamna iubire de semeni ..
asta inseamna "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti"

6/22/2018

o pastila inainte de somnul de frumusete...

exista momente de viata pe care doresti sa ti le faci tu frumoase...sa le alegi tu...si sa le impopotonezi tu cu ce crezi ca-ti va face sufletul sa zambeasca...
eu mi-am droit din tot sufletul sa merg in septembrie cateva zile la ocean...sa ma umplu de frumusetea si fascinatia sa...nu am putut...mi s-a promis...am fost momita...mintita...manipulata...
astazi a vent oferta...tarziu...si pe vreme ploioasa...au ales altii ptr mine cand sa ma bucur..
stiti ce ?..nu-mi vine deloc s-o fac...am refuzat...ptr ca degeaba mergeam...imi intinam si una dintre putinele bucurii ramase...ptr ca nu reuseam s-o fac deplina...
nu stiu daca cineva citeste ce scriu...si nu stiu daca cineva care citeste ...ma si intelege..
cam asta...

ganduri cu cafea...

rasfoiam cateva pagini pe net...si, in sorb de cafa aromata, citeam cum se mai organizeaza inca un workshop, sau atelier, cum ii zice pe romaneste...si ma gandeam ca, Romania este tara inteleptilor si dornicilor de a invata pe alti dornici, avizi de cultura si stiinta...si, la naiba...sa-i invete CE ?! unii, despre cum sa vorbesti cu ingerii...altii, despre cum sa-ti organizezi viata si gandurile pentru a obtine prosperitate...altii, cum sa fii mai sexy si cuceritor...altii, cum sa te comporti cu copii la diferite varste...si toti, dar absolut toti, te taxeaza pentru fiecare astfel de invatatura..ei nu zic nimic in momentul momirii tale spre salile mici si chinuite, in care-si expun invataurile...dar cand ajungi acolo, gata inhatat, ti se cere o suma destul de piperata...in schimbul unor povesti de doi lei juma...ca atat este valoarea adevarata a spuselor lor, intr-o ora de "cine a patit asa sa ridice mana..." sau " nu-i asa ca vi s-a intamplat si voua sa va treziti dimineata cu ganduri de ...." mai sunt uni intelepti care-i cara pe bietii oameni printre munti si printre vai si la cate in mic popas ii prosteste pe bietii creduli cu cate o remarca .."vai, uite ce lumina minunata a pogorat pe capul tau acum..o vad...inseamna ca esti unul dintre alesi ca sa participi la minunatul nostru pelerinaj..."...sau, alt intelept pune imagini dintr-un laborator , care, in fapt, este un subsol plin de acareturi si praf si povesteste cum calatoreste el, conectat la multe "vibratii"... in mijlocul pamantului...
ma minunez...si iar ma minunez...si ca sa-mi treaca si sa-mi incep ziua cu bine...inchid laptopul si-mi pun niste muzica...viata e frumoasa si fara acesti intelepti-pacaliciosi...nu ai nevoie de nimeni ca sa te bucuri de ea...si pana la urma, cine are nevoie de atata intelepciune ?! cu cat traiesti mai simplu cu atat este mai bine...fara alambicari...metafore..prostioare...
dar..uite cum am devenit si eu o mica inteleapta ...
poate organizez si eu in atelier despre..."cum sa ignoram mai bine pe invatacei..."

ce chestie....ce mare chestie ...

daca nu stiati, americanii au un mod de convietuire foarte aparte...este de fapt unul normal..normal pentru ei...total deosebit fata de al nostru...roman..european...
a fost eclipsa astazi...o eclipsa totala...ce putea fi urmarita, de majoritatea populatiei americane, de la ea din curte...numai ca..majoritatea nu putea privi de la ea din curte totalitatea eclipsei...ci nouazeci si ceva la sutain eclipsa....asa ca...organizat, au pornit spre locurile indicate de specialist...era in fel de "pe aici se trece"...